Reţinerea selectivă de informaţii, cu intenţia de a înşela. Unii oameni se conving pe ei înşişi că a nu spune ceva incriminatoriu este mai puţin culpabil decât minciuna propriu-zisă. În consecinţă, ei merg până în pânzele albe în a evita să spună ceva ce nu este adevărat, în timp ce sunt destul de mulţumiţi să mintă prin omisiune şi deci să-i inducă pe alţii în eroare. Aceasta înseamnă gândire deziderativă. Ceea ce este rău în a minţi pur şi simplu nu este doar faptul că, în mod caracteristic, asta îi face pe oameni să creadă lucruri care nu sunt adevărate, dar şi că implică amăgirea deliberată şi poate duce la consecinţe nefaste. Totuşi, a minţi prin omisiune implică de asemenea amăgirea deliberată şi poate avea consecinţe la fel de neplăcute ca şi minciuna propriu-zisă. Este deci greu de justificat distincţia morală dintre cele două tipuri de amăgire. Principala diferenţă pare să fie aceea că minciuna propriu-zisă este de obicei mai uşor de dovedit decât cazurile de minciună prin omisiune.
Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.122
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu