sâmbătă, 10 mai 2008

Asumpţie

Premisă neenunţată, luată drept bună, care nu este niciodată afirmată explicit. În fapt, termenul "asumpţie" este ambiguu, căci poate avea, de asemenea, sensul de premisă enunţată, punctul de plecare al unui argument. Tot timpul facem asumpţii; dacă nu ar fi aşa, orice discuţie ar necesita atâtea introduceri, încât n-am mai ajunge niciodată la miezul problemei. Comunicarea cu ceilalţi este relativ uşoară pentru că împărtăşim numeroase asumpţii. Dar este probabil să apară confuzii şi neînţelegeri între doi oameni care încearcă să discute o problemă în legătură cu care au asumpţii foarte diferite.
Trebuie să facem asumpţii mai tot timpul şi nu este nimic rău în sine aici, cu condiţia ca asumpţiile să fie adevărate şi ca noi să fim conştienţi care sunt aceste asumpţii. Presupun că în discuţie este faptul că în anumite situaţii este foarte important să nu fie făcute asumpţii înainte de a fi adunate dovezi. Ceea ce este altceva decât a spune că orice asumpţie trebuie evitată, scop imposibil de atins.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.46-48

Niciun comentariu: