Clasificarea argumentelor

Există, în principiu, două tipuri de argument: cele deductive şi cele inductive. Argumentele deductive sunt argumentele în care concluzia este prezentată ca urmând cu necesitate din premise, iar cele inductive sunt argumentele în care concluzia este prezentă ca urmând din premise cu un grad de probabilitate.
Diferenţele dintre argumentele deductive şi cele inductive pot fi văzute în faptul că, informaţia necesară în examinarea concluziei din cadrul argumentului deductiv este conţinută în premise. Nu este nevoie de a ieşi din cadrul argumentului pentru informaţii suplimentare. Pe de altă parte, în cazul argumentului inductiv, concluzia nu este conţinută cu necesitate de premisele date. Concluzia ne cere să trecem de informaţiile date în premise. Argumentele inductive nu ne oferă certitudinea absolută pentru că premisele nu pot oferi suportul absolut.
Un argument deductiv este fie valid, fie nevalid. Nu există o cale de mijloc. Testul validităţii unui argument deductiv este următorul: dacă toate premisele sunt presupuse a fi adevărate, ar putea fi cu necesitate şi concluzia adevărată? Dacă există posibilitatea ca un argument să aibă toate premisele adevărate şi concluzia falsă, atunci argumentul este nevalid. Cea mai dificilă sarcină este etapa înţelegerii că forma unui argument poate fi validă, chiar dacă are premisele false şi / sau concluzia falsă.
Dacă un argument deductiv este valid, atunci putem merge mai departe, cercetând judecata factuală, pentru că numai atunci un argument poate fi fondat. Un argument nevalid este tot timpul nefondat. Un argument este fondat dacă este valid şi are premisele adevărate. A spune că un argument este fondat, înseamnă a spune că este un argument bun, şi că trebuie să credem concluzia sa.
Pe partea inductivă, clasificăm argumentele ca puternice sau slabe. Această clasificare se aseamănă prea puţin cu termenii "valid" şi "nevalid" ai argumentului deductiv, cu excepţia că, la argumentele inductive apare o cale de mijloc. Un argument inductiv poate fi mai mult sau mai puţin puternic, mai mult sau mai puţin slab, şi nu este prea clar unde se trasează o linie de demarcaţie. Un argument inductiv poate fi tot timpul mai slab sau mai puternic. În general, dacă există mai mult de 50% şanse ca concluzia să urmeze din adevărul (presupus) al premiselor, atunci avem de-a face cu un argument puternic, în caz contrar, cu unul slab. În judecarea unor tipuri de argumente inductive, suntem atenţi la dovezi, asemenea cercetătorilor ştiinţifici. Până la urmă, suntem angajaţi, ca şi ei, în acelaşi proiect: este dovada destul de puternică pentru a justifica o inferenţă particulară?
Asemănător conceptului de "argument fondat" de la argumentele deductive, un puternic argument inductiv cu premise adevărate este catalogat drept "convingător", adică poate fi crezut, existând dovezi bune care să arate că avem de-a face cu o concluzie adevărată. Argumentul slab sau cel puternic, dar cu premise slabe nu poate fi convingător.