Zig-zag

A sări de la o temă la alta într-o discuţie pentru a te apăra împotriva criticii. Este strâns legat de schimbarea subiectului şi de tehnica răspunsului politicianului. Totuşi, în timp ce schimbarea subiectului implică schimbarea esenţei discuţiei, iar răspunsul politicianului este de fapt doar o formă de irelevanţă, zig-zagul implică saltul de la un subiect la altul, în general de la un subiect relevant la alt subiect relevant. Acest lucru poate fi foarte frustrant într-o discuţie, pentru că cei ce fac zig-zag nu se opresc niciodată îndeajuns asupra unui subiect, pentru a nu putea fi criticaţi; tocmai când vrei să-ţi expui obiecţiile, ei au trecut deja la altceva. Acest lucru poate fi folosit ca o formă de retorică, pentru a evita criticile şi deci pentru a face respectivul punct de vedere mai persuasiv; totuşi, deseori se datorează doar superficialităţii şi lipsei de energie intelectuală pentru a urmări o discuţie până la capăt.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.163

Validitate

Calitatea de a conserva adevărul a argumentelor deductive bune. Argumentele valide garantează concluzii adevărate, cu condiţia ca premisele lor să fie adevărate. Argumentele valide cu una sau mai multe premise false nu garantează totuşi concluzii adevărate: pot avea concluzii adevărate, dar nu putem fi siguri de asta numai pe baza validităţii lor. Validitatea nu trebuie confundată cu adevărul. Validitatea este totdeauna o calitate a structurii argumentelor; enunţurile sunt adevărate sau false. Argumentele nu pot fi vreodată adevărate sau false, şi nici enunţurile nu pot fi valide sau nevalide. Numai argumentele deductive pot fi valide sau nevalide.
Forma acestui argument este:
Dacă p, atunci q.
p
Prin urmare q.

Formele de argument nevalide sunt numite erori formale.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.160-161

Vaguitate

Lipsa de claritate. Vaguitatea nu trebuie confundată cu ambiguitatea, care apare atunci când un cuvânt sau o expresie au două sau mai multe sensuri posibile. Vaguitatea este întotdeauna relativă la context: ceea ce este vag într-un context ar putea fi clar în altul.
Vaguitatea este un obstacol în calea comunicării eficiente. Uneori oamenii care vor să evite să se angajeze într-o anumită acţiune folosesc vaguitatea ca pe un truc.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.159

Sofistică

Etalare a inteligentei, prin care nu se respecta principiile rationarii corecte, ci se introduc concluzii improbabile sub fatada unor argumente fictive. Este un termen cuprinzator pentru o intreaga serie de tehnici dubioase, inclusiv petitio principii, argumente circulare, echivocatie, erori formale si neformale, falsa profunzime si retorica.
Sofistii erau profesori in Grecia antica, despre care se presupune ca ii invatau pe discipoli cum sa castige disputele prin orice mijloace; se presupune ca erau mai interesati sa-i invete modalitati de a reusi in viata decat modalitati de descoperire a adevarului. Indiferent daca sofistii reali erau sau nu atat de lipsiti de scrupule cum s-a lasat sa se creada (poate fi un caz de eroare genetica), folosirea moderna a termenului "sofistica" este totdeauna peiorativa si, de obicei, sugereaza ca vorbitorul este un sarlatan care este constient de neajunsurile argumentelor sale.

Warburton, Nigel - "Cum sa gandim corect si eficient",
Editura Trei, 1996, pag.150-151

Strategia consecinţelor absurde

A dovedi că un punct de vedere este fals sau cel puţin de nesusţinut, arătând că dacă ar fi adevărat ar conduce la consecinţe absurde. Este numită uneori reductio ad absurdum. Aceasta este o metodă obişnuită şi foarte eficace de respingere a unui punct de vedere.
O problemă a folosirii strategiei consecinţelor absurde este ca în mod obişnuit nu avem un criteriu pentru absurditate; ce este absurd pentru o persoana este ceva de bun simţ pentru alta. Nu e uşor de demonstrat absurditatea unui punct de vedere, în afară de cazul în care acesta implică o contradicţie. Cu toate astea, dacă un punct de vedere are consecinţe evident absurde, avem bune temeiuri pentru a-l respinge.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.151-152

Strategia Humpty Dumpty

A da un înţeles particular cuvintelor în folosirea lor obişnuită. Numele vine de la personajul Humpty Dumpty din Prin oglindă a lui Lewis Carroll. Când Alice îl întreabă pe Humpty Dumpty ce înţelege prin "glorie", el răspunde "Înţeleg că este un bun argument knock-out pentru tine!". Alice protestează că nu este acesta sensul "gloriei". "Când eu folosesc un cuvânt", răspunde Humpty Dumpty pe un ton dispreţuitor, "el înseamnă exact ceea ce vreau eu să însemne - nici mai mult, nici mai puţin."
Aceasta este o definţie stipulativă destul de bizară, însa o strategie Humpty Dumpty mai puţin izbitoare poate crea confuzie şi neînţelegeri, mai ales când nu se stipulează explicit în ce sens este luat cuvântul respectiv.
Termenul "strategie Humpty Dumpty" ar trebui rezervat pentru cazuri extreme de definiţii stipulative şi sensuri idiosincratice ale cuvintelor din uzul comun. A eticheta modul în care o persoană foloseşte limbajul ca fiind în genul Humpty Dumpty înseamnă a-l considera confuz. Cuvintele au un sens pentru toată lumea, iar a nu lua în considerare acest lucru creează confuzie şi ambiguitate.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.152-153

Supoziţie

Premisă asumată în sprijinul argumentului, dar nu în mod necesar crezută; uneori cunoscută ca presupoziţie. Supoziţiile, spre deosebire de aserţiuni, nu sunt considerate adevărate; mai degrabă sunt instrumente pentru descoperirea adevărului.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.153

Şi tu

Un tip de argument al complicităţii, la vinovăţie, echivalent cu a spune "această critică nu este valabilă doar pentru punctul meu de vedere, ci şi pentru al tău".

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.155

Tu quoque

Expresie latină cu sensul "şi tu". Un tip de argument al complicităţii la vinovăţie, echivalent cu a spune "această critică nu este valabilă doar pentru punctul meu de vedere, ci şi pentru al tău".

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.157

Schimbarea subiectului

Schimbarea subiectului argumentaţiei în mijlocul discuţiei. Este o strategie foarte comună pentru evitarea criticilor; de îndată ce punctul tău de vedere devine de nesusţinut, schimbi problema în discuţie cu una asemănătoare, dar mult mai uşor de apărat.
Deseori schimbarea subiectului într-o discuţie este uşurată de o anumită vaguitate a ceea ce era de argumentat iniţial.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.149

Retorica

Arta persuasiunii. În loc de a oferi temeiuri şi a prezenta argumente în sprijinul concluziilor, cei care folosesc retorica întrebuinţează o serie de tehnici precum aserţiunea emfatică, cuvintele persuasive şi limbajul emoţional pentru a-l convinge pe ascultător sau cititor de adevărul a ceea ce ei spun sau sugerează.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.146

Respingere

Dovada că un enunţ, o afirmaţie sau o acuzaţie nu sunt adevărate. Nu trebuie confundată cu repudierea: dacă repudiezi o acuzaţie, negi doar că ea este adevărată. Repudierea nu necesită dovezi sau argumente, spre deosebire de respingere. Din păcate, multe persoane folosesc cuvântul "a respinge" ca şi cum ar fi interşanjabil cu "a repudia".

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.145

Reductio ad absurdum

Expresie folosită cu referire la două tipuri înrudite de argumentare. Primul sens al expresiei este unul tehnic, în logică, prin care se dovedeşte adevărul unui anumit enunţ pornind, pentru argumentaţie, de la supoziţia că este fals şi arătând că această supoziţie duce la o contradicţie. Cum această tehnică este foarte rar folosită în argumentaţia de zi cu zi, nu are rost să inventăm un exemplu pentru a o ilustra.
A doua tehnică cu numele reductio ad absurdum, mult mai comună şi mai utilă, este aceea de a respinge un punct de vedere arătând că, dacă ar fi adevărat, ar conduce la consecinţe absurde.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.145

Răspunsul politicianului

Tip de irelevanţă des întâlnit atunci când politicienii sunt intervievaţi la radio sau televiziune. Este o tehnică retorică prin care ei evită să dea răspunsuri directe la întrebările la care nu doresc de fapt să răspundă în public. În loc să dea un răspuns direct la o întrebare directă, politicianul produce un discurs scurt (sau uneori destul de lung) pe o temă apropiată. Trucul este de a face ca discursul să aibă o coerenţă intrinsecă; astfel, politicianul pare să aibă o atitudine sigură de sine şi plauzibilă ca raspuns la ceea ce ar trebui să fie întrebări scrutătoare. Această tactică diversionistă îi îngăduie să evite un răspuns onest la o întrebare potenţial devastatoare şi asigură, de asemenea, un oarecare timp de emisie pentru partidul său politic. Este un fel de minciună prin omisiune.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.144

Raţionalizare

Ascunderea motivelor reale ale unui anumit comportament, dând o justificare propie care, chiar dacă este plauzibilă, nu este adevarată. În cazuri extreme, cei ce oferă aceste raţionalizări ajung să le creadă ei înşişi.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.143

Provincialism

Generalizarea cu privire la modul potrivit de comportament, pe baza felului în care se comportă oamenii în jurul tău, este uneori cunoscută ca provincialism. Nu este o modalitate sigură de argumentare. Chiar numele sugerează prejudecăţi despre oamenii care trăiesc în provincie; ideea este că ei nu călătoresc şi cunosc puţin lumea şi astfel au tendinţa de a presupune că ceea ce fac ei în zona lor ar trebui să fie valabil şi pentru restul lumii sau cel puţin este cel mai bun mod în care se petrec lucrurile: evident generalizări incerte pe baza dovezilor disponibile.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.142

"Prin urmare" greşit şi "deci" greşit

Folosirea improprie a cuvintelor "deci" sau "prin urmare" pentru a convinge ascultătorii sau cititorii că ceva a fost dovedit, fără ca lucrurile să stea de fapt aşa. Cuvintele "deci" şi "prin urmare" sunt folosite de obicei pentru a indica faptul că ceea ce urmează este concluzia unui argument, enunţat explicit sau nu.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.140-141

Prejudecata

Opinie susţinută fără bune temeiuri sau fără luarea în considerare a dovezilor pro sau contra adevărului ei. "Prejudecata" este uneori folosită într-un sens mai larg decât acesta, şi anume cu sensul de concepţie ofensatoare, indiferent dacă cel ce o susţine a examinat sau nu dovezile în sprijinul ei; totuşi, această folosire a termenului îi diluează sensul.
Gândirea critică este opusă prejudecăţii. Toţi suntem puşi în încurcătură de prejudecăţi într-o serie largă de probleme, dar este posibil să eliminăm o parte din ele făcând un efort de a examina dovezile şi argumentele pro şi contra fiecărei chestiuni. Raţiunea umană este failibilă, iar mulţi dintre noi sunt înclinaţi să adere la unele opinii, chiar având dovezi împotriva lor;totuşi, chiar micile atacuri împotriva prejudecăţilor pot îmbunătăţi starea lucrurilor.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.139-140

Post hoc ergo propter hoc

Termenul latinesc pentru "după, deci din această cauză" sau mai pe larg "orice s-a întâmplat după asta, trebuie să se fi întâmplat din această cauză": un tip de corelaţie = confundarea cauzei.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.139

Ploconire

A fi peste măsură de respectuos. Au existat mulţi gânditori mari în istorie şi poate fi tentant să tratăm orice lucru spus de un gânditor pe care îl admirăm ca fiind evident adevărat. Uneori pot exista temeiuri excelente pentru a ne baza pe opiniile experţilor şi pe autoritatea celor care şi-au dedicat o viaţă întreagă studiului unui anumit subiect. Această atitudine poate fi totuşi dusă prea departe şi poate degenera în servilism şi umilinţă excesivă, care stau în calea gândirii critice. Ploconirea înseamnă, literalmente, a atinge pământul cu fruntea ca sem de respect.

Warburton, Nigel - "Cum să gândim corect şi eficient",
Editura Trei, 1996, pag.138